Simon şi Caroline o pierduseră pe Bonnie, o femelă Cocker Spaniel, pentru că cel mai probabil fusese furată; După ani de căutări neîncetate, cuplul englez nu reuşise să-şi localizeze prietena cu patru picioare, până când, în 2020 şi la şase ani de la răpire, au primit un apel telefonic de la un îngrijitor dintr-un „adăpost pentru câini din Norfolk”, aflat la 320 de kilometri de casă…
Aparent, femela Cocker Spaniel a fost furată pentru pentru a fi folosită în cadrul unei crescătorii ilegale care vindea pui pe piaţa neagră; conform rezultatelor histerectomiei efectuate lui Bonnie după ce s-a întors acasă, medicii veterinari au stabilit că adusese pe lume o ultimă serie de pui cu două luni mai devreme!
Cel mai frumos moment dintre toate a fost, evident, când Simon şi Caroline s-au reunit cu Bonnie după şase ani; nimănui nu-i venea să creadă, mai ales cuplului care îşi pierduse orice speranţă: „Dumnezeu ştie prin ce a trecut. Nu merită să ne gândim, dar cel puţin vom face tot posibilul să o ajutăm să-şi revină oferindu-i multă dragoste, grijă şi atenţie”.
Bonnie are nevoie disperată de dragoste, grijă şi atenţie după ce a fost exploatată şi abuzată în scopuri ilegale. Astăzi, povestea lui Simon şi Caroline a avut un final fericit, chiar dacă a durat şase ani dificili până la acest moment minunat.
Ţi-a plăcut acest articol?