LiveBiz
Au crescut un pui de leu, apoi l-au eliberat în sălbăticie – Priviţi momentul când merg să-l viziteze 2 ani mai târziu

Au crescut un pui de leu, apoi l-au eliberat în sălbăticie – Priviţi momentul când merg să-l viziteze 2 ani mai târziu

LiveBiz » Animale » Au crescut un pui de leu, apoi l-au eliberat în sălbăticie – Priviţi momentul când merg să-l viziteze 2 ani mai târziu

În 1969, când John Rendall şi Anthony (Ace) Bourke, au văzut un pui de leu de trei luni de vânzare la Harrods, în Anglia, nu au putut rezista cumpărării micului animăluţ blănos.

Deşi acum nu este legal să deţii animale exotice de genul ăsta, în acel moment legea referitoare la speciile pe cale de dispariţie din 1976 nu fusese adoptată, adică aproape orice tip de animal pe care vi l-aţi fi imaginat putea fi vândut sau cumpărat.

Deşi leul era destul de mic la acea vreme, trebuie să presupunem că aceasta a fost o achiziţie din impuls. La urma urmei, cine se poate angaja în mod rezonabil să găzduiască un leu în propria casă, mai ales Rendall şi Bourke, care trăiau chiar în mijlocul Londrei.

Derek Cattani

Timp de mai multe luni după aceea, bărbaţii au fost văzuţi adesea plimbându-se pe King’s Road din Chelsea însoţiţi de puiul de leu, pe care între timp îl numiseră Christian.

Într-o zi, ei au decis să-l invite pe David Cattani, un cunoscut fotograf, pentru a surprinde câteva cadre din viaţa lor de zi cu zi, îngrijind puiul de leu. După ce a câştigat încrederea leului, Cattani s-a străduit să-l imortalizeze pe Christian în clipele lui cele mai confortabile, comportându-se perfect normal. Unele dintre fotografiile pe care le-a realizat s-au dovedit de-a dreptul incredibile.

Derek Cattani

Curând, nimeni nu mai era surprins că leul Christian începuse să devină puţin prea mare pentru apartamentul din Londra. Când ai un pui de leu în creştere plimbându-se chiar prin camera de zi, nu există prea multe lucruri de făcut pentru a-i asigura confortul necesar.

Derek Cattani

Leii au nevoie de spaţiu şi de foarte multă mişcare, ca să nu mai vorbim de apetitul lor uriaş. În cele din urmă, Rendall şi Bourke fiind proprietari responsabili, trebuiau să scoată leul din acest mediu.

Christian avea nevoie de o casă nouă şi după multe eforturi din partea lor, au reuşit în cele din urmă să-l transporte în Kenya. Cu ajutorul lui George Adamson, un cunoscut naturalist, Christian a fost reabilitat în sălbăticie.

Doi ani mai târziu, Rendall şi Bourke au decis să se întoarcă în Kenya pentru a verifica progresul micului lor prieten. Între timp, Christian s-a adaptat atât de bine mediului sălbatic, încât devenise chiar liderul unui grup de lei.

Când Rendall şi Bourke s-au aventurat în sălbăticie pentru a-şi saluta prietenul Christian, nimeni nu ştia la ce să se aştepte. Oare îi va mânca de vii?

Videoclipul care dezvăluie reuniunea uimitoare din 1971 a adunat milioane de vizualizări pe YouTube de-a lungul anilor, iar odată ce o să-l vedeţi, este lesne de înţeles de ce.

Derek Cattani

Christian aleargă spre cei doi bărbaţi, mai entuziasmat ca niciodată şi îi îmbrăţişează ca un câine care a stat despărţit o lungă perioadă de proprietarii săi.

Christian se ridică cu labele din faţă pe ei, îmbrăţişându-i, lingându-i… arătându-şi bucuria sinceră de a-i revedea. O bucurie atât de mare, încât o mulţime de oameni au fost impresionaţi peste măsură de reacţia lui.

Vă invităm să vizionaţi videoclipul de mai jos pentru a descoperi reuniunea incredibilă dintre John Rendall, Ace Bourke şi leul Christian.

Distribuiţi această revedere impresionantă cu prietenii şi familia.

Ţi-a plăcut acest articol?