A call from a member of the public to the RSPCA, led to a BHS volunteer making a visit to an East Durham building site…
Gepostet von Here4Horses am Sonntag, 19. Juli 2020
Era murdară şi slăbită, dar, la o inspecţie mai atentă, au găsit iapa, pe care au numit-o Heidi, încă respirând.
S-a dovedit a fi unul dintre cele mai severe cazuri de neglijare pe care îl văzuseră vreodată şi, fără nicio ezitare, au trecut la acţiune.
„Au fost nevoie de cinci persoane pentru a o ridica în picioare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Here 4 Horses Equine Charity.
Se pare că proprietarul acelui şantier chemase pe cineva să ia corpul calului, crezând că era mort.
Posted by Here4Horses on Sunday, July 19, 2020
„Că a crezut că este deja moartă este irelevant – a fost supusă celor mai groaznice suferinţe”, a declarat Wendy Suddes de la organizaţia non-profit Here4Horses pentru Bored Panda.
Organizaţia non-profit a făcut tot ce a putut pentru a se asigura că aceasta biată iapă va supravieţui. A fost o acţiune rapidă de a o lua şi a o duce la adăpost deoarece nici măcar nu s-a putut ridica când a fost văzută pentru prima dată.
„Primele zile au fost extrem de dificile; ne-am ocupat să îi planificăm hrana deoarece avea un nivel atât de scăzut de proteine încât a fost necesară o transfuzie de plasmă”, a spus Wendy.
Posted by Here4Horses on Sunday, July 19, 2020
De fapt, a durat mai bine de 5 săptămâni pentru ca iapa slăbită să poată sta singură pe propriile picioare.
„Prea multe răni, viermi, paraziţi şi infecţii avuseseră timp să se dezvolte în trupul ei şi a durat luni de zile până când Heidi a fost suficient de puternică pentru a alerga liberă pe păşunile noastre”, a adăugat Wendy.
Dar, datorită caracterului ei puternic şi hotărârii de a supravieţui, în cele din urmă ea a reuşit.
Heidi a fost un caz de cruzime şi neglijare nemaiîntâlnit de organizaţia non-profit până atunci, dar totul e bine când se termină cu bine şi se poate bucura de viaţa pe care o merită, fiind premiată la toate concursurile de profil la care participă.
Mulţumită lui Wendy şi echipei sale, Heidi are acum toată viaţa înainte, frumoasa ei coamă a crescut din nou şi îşi trăieşte cele mai bune momente de până acum.
Oricine este responsabil pentru o astfel de cruzime ar trebui adus în faţa justiţiei şi să i se interzică să mai deţină vreodată un animal.
Distribuiţi articolul pentru a aduce un omagiu tuturor eroilor care i-au salvat viaţa şi i-au oferit o nouă şansă binemeritată.
Ţi-a plăcut acest articol?