Încă de la început, Michael şi Christina s-au gândit la o modalitate de a hrăni veveriţa, care era atât de mică, încât se încadra perfect într-o coajă de nucă.
Singurul lucru la care s-au gândit a fost să-i dea lapte printr-o mică suzetă ataşată la o seringă, iar puiul a început să mănânce şi să crească.
Michael şi Christina au decis să adopte veveriţa, care au descoperit că este femelă, şi au numit-o Thumbelina (Degeţica).
Odată ce a crescut, cei doi tineri au încercat să o reintroducă în habitatul ei natural, însă Thumbelina nu a părut nicio clipă interesată de acest lucru. Nu-i plăcea să fie în preajma altor veveriţe, nu-i voia să se caţere, să sară sau să alerge. Tot ce-şi dorea era să fie alături de cei doi părinţi adoptivi. Cei doi, chiar se întreabă adesea ce crede această veveriţă că este -cu siguranţă nu un animăluţ.
Thumbelina a decis să rămână cu cei care au avut grijă de ea la scurt timp după venirea sa pe lume. Pentru ea, ei sunt părinţii săi şi este fericită alături de Michael şi Christina.
Povestea acestei familii ar putea părea un pic ciudată: cum poate fi posibil ca un animal sălbatic, cum ar fi o veveriţă, să refuze să trăiască printre copaci alături de semenii săi? Totuşi, lucrurile chiar aşa stau, cel puţin în cazul Thumbelinei.
Poate că graniţa dintre om şi animal nu este atât de clară pe cât ni se pare. Poate că este o limită diferită faţă de ceea ce ne-am imaginat întotdeauna şi poate într-o zi o vom înţelege cu adevărat.
Ţi-a plăcut acest articol?
