Şi exact asta s-a întâmplat în cazul lui Sarah şi Zach, doi tineri proaspăt căsătoriţi captivaţi de nelipsita şedinţă foto de nuntă, în timp ce pozau în mijlocul Parcului Golden Gate din San Francisco.
După câteva fotografii cu frumosul cadru natural plin de verdeaţă pe fundal, fotografa Kathryn White a auzit un foşnet ciudat venind din tufişurile din spatele tinerilor. Şedinţa foto s-a oprit pentru a identifica despre ce este vorba şi, când s-au întors spre locul cu pricina, nu mică le-a fost mirarea să observe o familie veselă de ratoni.
Animalele nu păreau nici măcar înspăimântate sau deranjate de prezenţa oamenilor, dimpotrivă, păreau oarecum intrigate şi reţinute. Cu toate acestea, au reuşit să întoarcă toate privirile.
Kathryn a profitat de ocazie pentru a surprinde câteva imagini, imortalizând nişte cadre uimitoare ale cuplului alături de intruşii neinvitaţi. Chiar dacă au zăbovit doar câteva momente, ratonii au făcut cu adevărat spectacol atrăgând atenţia de la cuplul proaspăt căsătorit.
Este posibil că Sarah şi Zach să fi avut în minte un scenariu uşor diferit, dar totuşi au fost mulţumiţi de această schimbare neaşteptată de planuri. Cuplul a considerat potrivit să păstreze aceste fotografii ca fiind de bun augur.
A fost cu siguranţă o şedinţă foto diferită şi de-a dreptul originală.
Ţi-a plăcut acest articol?