LiveBiz
Stăpânul îşi ia câinele bolnav în stadiu terminal pentru o plimbare finală, cărându-l pe munte într-o roabă

Stăpânul îşi ia câinele bolnav în stadiu terminal pentru o plimbare finală, cărându-l pe munte într-o roabă

LiveBiz » Animale » Stăpânul îşi ia câinele bolnav în stadiu terminal pentru o plimbare finală, cărându-l pe munte într-o roabă

La fel ca în cazul nostru, al oamenilor, pe măsură ce animalele de companie îmbătrânesc, le este din ce în ce mai dificil să se mişte. Bătrâneţea şi boala pot îngreuna mobilitatea câinilor seniori.

Este un moment potrivit să faci ca zilele animalului tău de companie să fie mai plăcute: ştiind că poate nu mai are prea mult timp, vrei să-i arăţi lumea şi să creezi amintiri împreună cu el. Iar unii proprietari vin cu idei originale pentru a-şi ajuta bătrânii câini să se deplaseze şi să le facă ultimele zile cu totul speciale.

Ca acest bărbat, care a găsit o modalitate unică de a-şi duce câinele muribund într-o ultimă călătorie memorabilă.

Carlos Fresco a mers peste tot cu Monty, prietenul său loial în vârstă de 10 ani. Câinele l-a însoţit în nenumărate drumeţii şi plimbări, dar după diagnosticul de leucemie, ştia că zilele patrupedului erau numărate.

Publicată de The Brecon and Radnor Express pe Marţi, 6 iulie 2021

„Ştiam că Monty era pe moarte pentru că boala i-a revenit”, a spus Carlos pentru SWNS. „A fost diagnosticat acum 18 luni şi a răspuns foarte bine şedinţelor de chimioterapie. Dar, din păcate, leucemia lui a revenit în urmă cu opt săptămâni şi sănătatea i se degradează foarte repede.”

Dar Carlos şi-a dorit totuşi o ultimă aventură grozavă cu Monty, ducându-l într-unul dintre locurile lor preferate de drumeţie: Pen y Fan – un vârf muntos din Brecon Beacons National Park, Ţara Galilor.

Dar, cu toate ca Monty nu era străin de mersul  în drumeţii, starea sa de sănătate precară a făcut că deplasarea să fie destul de dificilă. Carlos se temea că patrupedul său s-ar putea să nu reuşească să ajungă în vârf.

Aşa că a improvizat: şi-a ajutat prietenul să parcurgă traseul… într-o roabă!

This is Carlos Fresco, and his beloved 10-year-old Labradoodle Monty.
Monty had been suffering with leukaemia for the…

Publicată de My West London pe Vineri, 9 iulie 2021

Împreună au urcat până în vârf. Roaba a atras atenţia multor persoane. Carlos spune că mulţi dintre cei pe care i-au întâlnit pe traseu au „vărsat o lacrimă” şi şi-au exprimat tristeţea când au aflat povestea lui Monty, oferindu-se chiar să-l ajute pe traseu.

„Acest prieten cu patru picioare a impresionat multe persoane”, a spus Carlos pentru SWNS. „I-a făcut pe toţi cu care a intrat în contact să zâmbească şi i-a făcut să se gândească la faptul că uneori viaţa nu este chiar atât de rea.”

El mai spune ca Monty a fost încântat de toată atenţia pe care a primit-o în aventura sa.

Publicată de The Brecon and Radnor Express pe Marţi, 6 iulie 2021

Aceasta a fost ultima călătorie a câinelui: Monty plecat dintre noi pe 21 iunie.

Deşi totul s-a prăbuşit în jurul său odată cu pierderea câinelui, Carlos a fost recunoscător pentru ultima călătorie de neuitat pe care au avut-o împreună şi a mulţumit tuturor celor care au aflat de povestea lui şi pentru modul în care au empatizat.

„Era cu adevărat un câine special. Dumnezeu să te ocrotească şi drum lin către stele, micuţule”.

Publicată de The Brecon and Radnor Express pe Marţi, 6 iulie 2021

Odihneşte-te în pace, Monty! Cu siguranţă ai plecat împăcat după această ultimă aventură alături de stăpânul tău iubitor.

Împărtăşiţi această poveste memorabilă cu toţi prietenii care iubesc animalele.

Ţi-a plăcut acest articol?