Xander a fost nevoit să îndure multe comentarii răutacioase din partea altor elevi, care l-au supărat până în punctul de a se retrage în sine. Unele dintre aceste comentarii jignitoare au fost despre culoarea pielii sale – ceilalţi copii au observat că avea pielea mai închisă decât ei şi au crezut că acest detaliu este incredibil de amuzant. Numele de familie al băiatului, Rose, a fost, de asemenea, ţinta unor fraze jignitoare: Rose înseamnă „trandafir”, o floare asociată în mod tipic fetelor. Cum de este posibil ca în zilele noastre să mai existe încă familii care nu pot să-şi înveţe copiii respectul faţă de ceilalţi?
După ce a aflat despre atacurile jignitoare împotriva fiului ei, mama lui Xander a mers la şcoală pentru a stopa problema agresorilor, dar nu a obţinut rezultatele dorite. Şcoala, în acest caz, nu s-a implicat aşa cum ar fi trebuit pentru a înăbuşi agresiunea în sălile de clasă, drept urmare mama a apelat chiar la poliţie. Nici din partea oamenilor legii nu a primit un ajutor concret şi ajunsese într-un punct în care nu mai ştia ce să facă. Deodată, i-a venit o idee oarecum ciudată, dar care ar fi putut să funcţioneze. Mai hotărâtă ca niciodată, mama lui Xander s-a adresat unui grup de motociclişti din oraşul său natal. Povestea fiului ei s-a răspândit iute printre ceilalţi motociclişti, care au decis imediat să i se alăture pentru a le oferi acelor hărţuitori o lecţie de viaţă binemeritată.
Motocicliştii nu sunt tocmai acea categorie de oameni văzuţi cu ochi buni de societate: există multe prejudecăţi în legătură cu aceştia şi, din acest motiv, au experimentat pe propria piele ce înseamnă să fii discriminat. În scurt timp, motocicliştii din tot oraşul s-au adunat pentru a-l susţine pe Xander şi pentru a transmite un mesaj extrem de important: şcoala trebuie să fie un loc sigur pentru toată lumea! Imaginaţi-vă reacţia bătăuşilor când au văzut zeci de motociclişti escortându-l pe Xander la şcoală.
Gestul acestor motociclişti nu a trecut neobservat şi povestea lui Xander ne învaţă să ne ascultăm mereu copiii. Din păcate, există multe alte cazuri în care adolescenţii sau copiii mai mici, victime ale agresiunii, nu pot reacţiona la violenţă. Sperăm că toate acestea pot fi un exemplu pentru toată lumea, dar în primul rând pentru părinţi şi cadrele didactice.
Ţi-a plăcut acest articol?