„Tot ce îşi doreşte este dragostea oamenilor”, a spus Desiray Miracle-Wilder, directorul adăpostului. „El îţi va întinde lăbuţa şi vrea doar să-l atingi şi să-l ţii de ea. Şi este o scenă atât de tristă când vrei să termini curăţenia sau orice altceva ai de făcut.”
Cu toate acestea, Speck nu a fost întotdeauna astfel şi viaţa lui nu a fost uşoară. Rătăcea pe străzi purtând cicatricile zilelor mai puţin fericite, înainte de a ajunge la un adăpost din Alabama. A aşteptat un an şi jumătate ca cineva să-l adopte. Dar, în ciuda faptului că o bună parte din viaţă şi-a petrecut-o pe străzi şi nu a fost adoptat, el a rămas un câine calm şi optimist.
„Poţi pune orice necuvântătoare în preajma lui – un alt câine de talie mare, o pisică… El este atât de hotărât să primească dragostea oamenilor, încât nu îi pasă de nimic altceva”, mărturiseşte Wilder.
„Vrea doar să-l atingi”, a adăugat ea. „Dacă te aşezi, el se întinde pe tine, dacă îi iei lăbuţa, el te va ţine de mână, dacă îl scarpini pe burtă, el se va rostogoli”.
La începutul lunii aprilie, Wilder îi curăţa cuşca când i-a venit ideea să filmeze rutina adorabilă când Speck dă lăbuţa.
Sperând că cineva îşi va manifesta interesul pentru Speck, ea a postat videoclipul pe pagina sa de Facebook.
Clipul a devenit rapid viral, fiind vizionat de peste 470.000 de ori până acum.
Publicată de Desiray Miracle-Wilder pe Joi, 2 aprilie 2020
Videoclipul cu Speck a atras atenţia organizaţiei „Allie’s Hope For Paws Dog Rescue”, care a făcut toate demersurile pentru a-l pune în legătură pe câinele din adăpost cu un om minunat care a dorit să-l adopte.
„Va ajunge la o fermă de 10 ha unde se se va bucura de dragostea lui Mike, a familiei sale şi a celor doi fraţi!” a scris Wilder pe Facebook. „Suntem atât de încântaţi. Acest videoclip nu a ajutat doar la adopţia lui Speck, dar datorită acestuia şi alţi câini din adăpost şi-au găsit familii iubitoare, iar voluntarii au primit din partea oamenilor cu suflet bun donaţii sub formă de mâncare!”
Acum, Speck aşteaptă să ajungă la destinaţie pentru a-şi întâlni în cele din urmă familia care l-a adoptat. El lasă în urmă alţi câţiva veterani care încă aşteaptă şansa de a-şi găsi un cămin permanent. Wilder speră că fericitul caz al lui Speck îi va inspira şi pe alţi oameni să-şi deschidă inima şi să adopte un animal din adăpost.
Ţi-a plăcut acest articol?