Kaydon Leach a dispărut din Blount County, Tennessee, în seara zilei de 23 aprilie. Biroul de Investigaţii din Tennessee (TBI) a emis imediat o avertizare de copil în pericol, iar echipele de salvare au pornit căutări ample în timpul nopţii, luând în calcul o suprafaţă de 810 hectare.
Având în vedere că Kaydon are doar şase ani, temerile legate de siguranţă sa erau primordiale. Operaţiunea pe scară largă pentru a-l găsi a inclus Biroul de Investigaţii din Tennessee, echipe K-9, echipa SWAT din Blount County, un elicopter militar Black Hawk şi mai mulţi voluntari din zonă.
După 22 de ore de căutari asidue, Kaydon a fost găsit la o distanţă de aproximativ 1 kilometru de locuinţa sa din Blount County, la ora 15:30, pe data de 24 aprilie.
În ciuda eforturilor fantastice ale multora dintre cei implicaţi în căutarea lui, nici poliţia, nici pompierii şi nici voluntarii nu sunt recunoscuţi drept adevăraţii eroi ai acestei întâmplări, ci Chula – câinele pe care Kaydon l-a avut cu el.
Cu Kaydon dispărut pentru o noapte întreagă, Chula îşi păzise micul stăpân şi a avusese grijă de el până când salvatorii i-au găsit. O scenă care i-a impresionat pe toţi până la lacrimi.
Potrivit lui Jeff French, adjunctul şef al Biroului Şerifului din Blount County: „Câinele a mârâit la salvatori când aceştia s-au apropiat de Kaydon”.
În întuneric şi în ploaie, Chula a rămas lângă stăpânul său. Ce prieten bun!
Kaydon suferea de hipotermie când a fost găsit. Salvatorii l-au învelit în hainele lor şi l-au dus la Spitalul Blount Memorial. Într-o declaraţie, familia sa şi-a exprimat recunoştinţa faţă de toţi cei care au participat la căutări.
„Le suntem atât de recunoscători tuturor, de la cei care aplică legea, până la voluntari, care ne-au ajutat să-l găsim pe Kaydon. Ajutorul pe care l-am primit a fost extraordinar, chiar şi de la oameni pe care nici măcar nu-i cunoaştem. Apreciem toţi prietenii şi vecinii noştri şi cerem intimitate în aceste momente.”
Totul este bine când se termină cu bine. Este adevărat ce se spune despre câini; ei sunt cu adevărat prietenii cei mai buni ai omului.
Distribuiţi această poveste dacă credeţi că prietenii noştri canini sunt animalele de companie perfecte!
Ţi-a plăcut acest articol?