Publicată de Tu Entre Ríos pe Vineri, 6 ianuarie 2017
Tânărul Wagner Figuereido, în vârstă de 34 de ani, era binecunoscut în oraşul său brazilian; întotdeauna apreciat şi bine primit, îşi petrecea cea mai mare parte a timpului liber cu Sereno, calul său alb cu care stabilise o prietenie foarte puternică. Din păcate, în urma unui accident de maşină, Wagner şi-a pierdut viaţa, cufundând comunitatea din Paraiba în lacrimi şi durere.
Publicată de Tu Entre Ríos pe Vineri, 6 ianuarie 2017
În ziua înmormântării lui Wagner, cei apropiaţi s-au gândit că trebuie să fie prezent şi Sereno, calul său alb, o sursă de bucurie inepuizabilă. Şi aşa a şi fost.
În momentul emoţionant al plecării cortegiului funerar, Sereno s-a apropiat de sicriul acoperit cu flori de parcă ar fi ştiut că îşi va lua un ultim rămas-bun de la Wagner, începând să ofteze şi să se alinte de el. În drum spre cimitir, Sereno a urmat mulţimea şi a continuat să scoată sunete de parcă ar fi plâns.
Publicată de Tu Entre Ríos pe Vineri, 6 ianuarie 2017
Este greu de ştiut dacă aceste animale minunate cum sunt caii simt la fel ca noi, dar ştim cu siguranţă, după ce am văzut aceste imagini, că în acel moment Sereno trebuie să fi simţit un sentiment profund de confuzie şi gol în lipsa lui Wagner, cel mai bun prieten al său.
Ţi-a plăcut acest articol?