Bărbatul din Guatemala se deplasa cu maşina pentru a efectua unele comisioane, când a văzut brusc o sacoşă abandonată pe marginea drumului; până acum nimic deosebit, dar apoi a observat capul unui câine mic şi speriat ieşind din sacoşă!
Lui Carlos nu-i venea să-şi creadă ochilor, aşa că în ciuda angajamentelor urgente a decis să se oprească şi să salveze câinele abandonat. Ştia că este cel mai bun lucru de făcut.
„Am observat o sacoşă pe marginea drumului, din care a scos capul un câine de cel mult 3 luni. Mă grăbeam puţin, dar când l-am văzut, am fost impresionat, deoarece nu puteam rămâne indiferent în faţa acestei situaţii. Aşa că m-am oprit cu câţiva metri mai departe şi m-am întors. M-am dus să văd dacă patrupedul era bine şi spre surprinderea mea, era în viaţă, uşor rănit şi foarte speriat” – povesteşte Carlos.
Bărbatul din Cobàn, Guatemala, a decis să-l urce în maşină şi să-l ia cu el, cel puţin până când îi găsea o locuinţă bietului câine abandonat.
După ce a postat pozele câinelui pe un grup de Facebook dedicat animalelor de companie pierdute, Carlos a primit un mesaj din partea unei femei interesate să-l adopte imediat. Micuţul câine abandonat într-o sacoşă pe marginea drumului a fost primit cu braţele deschise de această femeie cu suflet bun care mai deţinea un câine salvat de pe străzi.
Datorită îngrijirilor veterinare, câinele de 3 luni se recuperează încet din şocul fizic şi psihic al abandonului şi cel puţin acum trăieşte într-o familie care îl iubeşte şi nu-l va abandona niciodată.
Sincere mulţumiri lui Carlos pentru gestul său minunat!
Ţi-a plăcut acest articol?