LiveBiz
Un pui de mistreţ rămas orfan crede cu tărie că acest Labrador Retriever este tatăl lui

Un pui de mistreţ rămas orfan crede cu tărie că acest Labrador Retriever este tatăl lui

LiveBiz » Animale » Un pui de mistreţ rămas orfan crede cu tărie că acest Labrador Retriever este tatăl lui

Imediat ce Yezhu, puiul de mistreţ, l-a văzut pe câinele Biu Biu, s-a aruncat direct în „braţele” lui şi continuă chiar şi acum să facă acest lucru. Din fericire, Biu Biu este un câine răbdător şi blând. Dora, proprietara animalelor, spune că puiul de mistreţ a fost găsit de grădinarul ei, care i-a lăsat în grijă animalul orfan.

În lipsa organizaţiilor pentru salvarea animalelor sălbatice în Sri Lanka, Dora a cerut sfatul unui medic veterinar şi a început să aibă grijă de Yezhu. Ea a descoperit curând că Biu Biu i-ar putea fi cu adevărat de ajutor lui Yezhu, mai mult decât şi-ar fi putut imagina vreodată.

Pe măsură ce Yezhu a crescut, Biu Biu i-a arătat puiului de mistreţ cum să se comporte ca un câine şi să fie un membru cu drepturi depline al haitei. Cei doi se folosesc unul pe altul pe rând pe post de pernă atunci când trag un pui de somn împreună.

După ce a crescut de la 900 de grame la 28 de kg, Yezhu are acum propria căsuţă pentru mistreţi afară. Dar cu toate acestea, Biu Biu şi Yezhu sunt încă de nedespărţit.

Ţi-a plăcut acest articol?