LiveBiz
Văcuţa gestantă scapă din abator şi ajunge într-un adăpost unde-şi aduce puiul pe lume

Văcuţa gestantă scapă din abator şi ajunge într-un adăpost unde-şi aduce puiul pe lume

LiveBiz » Animale » Văcuţa gestantă scapă din abator şi ajunge într-un adăpost unde-şi aduce puiul pe lume

Vaca fugise deja din abator de 6 ori în două săptămâni. Ori de câte ori fugea, se îndrepta spre adăpostul „Vale da Rainha”, situat în Minas Gerais, Brazilia.

Văzând cât de hotărâtă este, cei responsabili de adăpost, au decis să o cumpere. Datorită unei mobilizări a cotidianului „Só Notícia Boa”, împreună cu cititorii săi de pe internet, adăpostul a obţinut sprijinul financiar pentru a cumpăra animalul şi a-l scăpa de la sacrificare.

După ce a fost cumpărată şi adusă să locuiască în adăpost, văcuţa a primit numele de „Mestra Divina”. Acolo a adus pe lume o vițică pe nume Shakti.

Numele au fost alese în urma unui sondaj publicat de Só Notícias Boa.

Din păcate, la scurt timp după venirea sa pe lume, micuţa Shakti a suferit un accident. Mama ei, într-un moment de agitaţie şi teamă, a lovit-o din greşeală.

În urma incidentului, viţica a leşinat. Imediat medicii veterinari au acţionat şi au reuşit să salveze animalul în vârstă de doar câteva zile.

Acum amândouă încep o nouă poveste, departe de acel abator, un loc încărcat de teamă şi tristeţe.

Sperăm ca toate animalele care sunt exploatate să aibă un final fericit, exact ca protagonista poveştii de mai sus. Sincere mulţumiri tuturor celor care luptă pentru asta.

Ţi-a plăcut acest articol?