„Sincer, nu am crezut că acest pui mic va supravieţui, dar trebuia să încercăm să-l ajutăm”, a declarat Simone pentru The Dodo.
Bietul pui de veveriţă era atât de mic şi de firav, încât abia avea urme de blană. „Când l-am luat în mână, corpul său era foarte rece şi era, evident, foarte speriat”, îşi aminteşte Simone. „Ochii săi erau încă închişi… L-am ţinut la cald şi în cele din urmă a încetat să mai ţipe.”
Simone nu era dispusă să lase puiul să sufere, aşa că a luat mica veveriţă, pe care a numit-o Dingetjie, acasă la ea. Simone şi iubitul ei, Christof, trebuiau acum să înveţe cum să aibă grijă de un pui de veveriţă.
„Nu ştiam nimic despre creşterea unui veveriţe şi am făcut o mulţime de cercetări în acest sens”, a spus Simone. „Nu bănuiam că îngrijirea unei veveriţe ar putea fi atât de grea.”
Drept urmare, Simone a aranjat pentru Dingetjie un mic cuib într-o cutie de pantofi. La fel ca un pui de om, Dingetjie nu putea fi lăsată singură. Simone trebuia să ia veveriţa oriunde mergea. „Ea m-a însoţit la muncă în fiecare zi pentru primele trei luni. În mod normal o hrăneam atunci când mă trezeam, iar când eram gata să plec o aşezam în fular sau cămaşă, unde putea beneficia de căldură”, a mai adăugat Simone.
Cu toate acestea, Simone era conştientă că în cele din urmă Dingetjie trebuia eliberată înapoi în sălbăticie. Şi chiar a făcut acest lucru, deşi nu s-ar fi gândit nicio clipă la ceea ce avea să se întâmple doar câteva luni mai târziu.
„Locuim în Greater Kruger National Park din Africa de Sud şi totul este sălbatic în jurul nostru”, a spus Simone. „Aici există multe animale periculoase care o pot răni, iar Dingetjie trebuie să fie pregătită pentru asta”.
Instinctele veveriţei Dingetjie şi-au făcut imediat simţită prezenţa când a fost lăsată liberă, dar cumva s-a asigurat că se va întoarce şi o va vizita pe mama ei adoptivă.
„În fiecare zi, vreme de câteva câteva luni, a fost un pic stresant să ne luăm la revedere; Mereu am crezut că ar putea fi ultima oară când o voi vedea”, a spus Simone. „Însă în fiecare zi când mă întorceam acasă, ea mă aştepta sau poate mă vedea mergând spre casă din vreun copac şi după câteva minute venea înăuntru să mă salute”.
În cele din urmă, Simone a început să lase o fereastră deschisă, astfel încât Dingetjie putea să vină şi să plece după bunul său plac.
Când veveriţa avea aproximativ 6 luni, Simone a observat că burtica ei a început să se mărească. „Ne-am dat seama că a început să ia în greutate”, a spus Simone. „Ştiam că s-a împrietenit cu celelalte veveriţe, dar nu bănuiam că şi-a găsit deja un partener. Apoi am descoperit că era gestantă.”
Dingetjie a ales să rămână în casa lui Simone pentru cea mai mare parte a sarcinii. A folosit hârtie igienică pentru a-şi construi un cuib într-un sertar.
Din păcate, primul ei pui a venit pe lume fără suflare. Dar nu după mult timp Dingetjie a rămas din nou gestantă. De data aceasta ea construit mai multe cuiburi în casa lui Simone şi în cele din urmă a adus pe lume un pui adorabil şi sănătos.
„Are atât de multă încredere. Ea ne permite să-i privim, să-i atingem şi să-i ţinem puiul”, spune Simone. „N-am crezut nicio clipă că va rămâne cu noi. Dar asta a fost alegerea ei.”
Dingetjie îşi petrece cea mai mare parte a timpului în aer liber, dar ştie că întotdeauna casa lui Simone este cel mai sigur loc pentru puiul ei.
Legătura dintre oameni şi animale poate fi incredibil de apropiată, iar această poveste subliniază şi mai mult ce prietenii strânse se creează între noi şi necuvântătoare. Distribuiţi povestea acestei veveriţe, astfel încât mai multe persoane să afle despre ea!
Ţi-a plăcut acest articol?
